Un condamnat a fugit de două ori din penitenciar și a vrut să treacă ilegal frontiera

Un tânăr de 29 de ani și-a adăugat ani de pușcărie la pedeapsa stabilită anterior pentru că a evadat de două ori din locurile de detenție. Bărbatul, condamnat pentru șapte episoade de furt, a încercat să traverseze ilegal frontiera de stat, transmite IPN.

Procuratura Generală precizează că tânărul a fost învinuit că în perioada anilor 2018-2019, prin forțarea geamurilor, a pătruns în mai multe case din municipiul Chișinău, dar și din alte localități, de unde a sustras diferite bunuri, cauzând proprietarilor un prejudiciu material în valoare totală de peste 200 de mii de lei.

După ce a fost condamnat, își executa pedeapsa în Penitenciarul nr. 13. Fiind transferat în izolatorul de detenție provizorie al Inspectoratului de Poliție Ștefan Vodă pentru examinarea altei cauze penale, pe 31 mai 2019, a evadat și a încercat să treacă ilegal frontiera cu Ucraina, însă a fost reținut într-o fâșie forestieră din extravilanul raionului Ștefan Vodă, la distanța de jumătate de kilometru de la linia de frontieră.

În martie 2021, tânărului i-a fost stabilită o pedeapsă definitivă de 12 ani de închisoare. Executând pedeapsa stabilită în penitenciarul nr. 4 Cricova, pe 24 mai 2021, pe timp de noapte, a reușit să fugă. El se afla la etajul trei în zona de carantină temporară a blocului administrativ. A deteriorat lacătul de la ușa de ieșire pe acoperiș și, cu ajutorul unei funii confecționate artizanal din lenjerie de pat, a evadat. Dar a fost din nou reținut.

Pentru concurs de infracţiuni, prin cumul parţial al pedepsei aplicate prin sentinţa din martie 2023 şi pedepsei cu închisoare pe un termen de 12 ani aplicate prin încheierea din martie 2021, condamnatului ia fost stabilită o pedeapsă definitivă cu închisoare pe un termen de 14 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis.

Sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.