Un cetățean ucrainean, refugiat în Republica Moldova, a murit după ce s-a infectat de malarie tropică. Potrivit Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, bărbatul, care era angajat la Flota Maritimă din Odessa în calitate de marinar, s-a aflat în Africa de Vest, regiune endemică pentru malarie, din luna februarie până în iunie. La sfârșitul lunii iunie acesta a revenit în Republica Moldova, iar în perioada aflării în Africa nu a administrat tratament specific antimalaric, transmite IPN.
Primele semne de boală au apărut la data 12 iulie și s-au manifestat prin febră, cefalee, dureri în gât, slăbiciuni generale. Peste patru zile starea bărbatului s-a agravat şi a fost internat cu diagnosticul ,,Pneumonie comunitară pe stânga, evoluţie medie”. Peste alte două zile, acesta a fost diagnosticat cu malarie tropică și în aceeași zi a decedat.
Republica Moldova, pe parcursul mai multor decenii, este o țară liberă de malarie autohtonă, toate cazurile de boală înregistrate au fost de import. Pe parcursul ultimilor ani, 2019-2021, s-au înregistrat șapte cazuri de îmbolnăvire, toate fiind de import.
Malaria este o boală provocată de plasmodiul malaric și transmisă prin mușcătura țânțarului Anopheles. Boala poate fi prevenită şi tratată.
ANSP recomandă ca în cazul unei călătorii spre o zonă endemică prin malarie persoanei să-i fie administrat tratamentului profilactic. Manifestările clinice caracteristice malariei pot apărea la o săptămână din momentul sosirii în ţara endemică şi până la doi ani după părăsirea acesteia. În cazul suspectării primelor simptome ale bolii, precum frisoane, febră, dureri de cap la 10-15 zile de la sosirea într-o țară endemică, persoana trebuie să apeleze imediat după asistența medicală urgentă.