Un cetăţean al Turciei a fost jefuit de prietenul prietenei sale

Un cetăţean al Turciei a fost deposedat, la Chişinău, de circa 110 mii de lei de prietenul fetei cu care întreţinea, de mai mult timp, relaţii. Potrivit Serviciului de presă al Comisariatului General de Poliţie, jaful s-a petrecut la 4 iulie, aproximativ la ora 01.30, în parcul „Valea Trandafirilor”. Aplicând forţa fizică, un tânăr l-a deposedat pe cetăţeanul turc, în vârstă de 40 ani, de paşaport şi de 6500 euro. La scurt timp, a fost reţinut presupusul infractor, un tânăr, de 23 de ani. El a povestit poliţiştilor că a jefuit turcul la comanda prietenei acestuia, cetăţeancă a R. Moldova, în vârstă de 25 de ani. Fata i-a dat indiciile necesare despre suma pe care turcul o poartă asupra sa, promiţându-i că în caz de reuşită vor împărţi banii. La moment, cei doi suspecţi se află în arestul poliţiei, după ce şi-au recunoscut vina. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă privaţiune de libertate pe un termen de 4-10 ani, sau amenzi în sumă de la 500 la 1000 de unităţi convenţionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.