Un carabinier aflat în serviciu a fost traumatizat
Un carabinier aflat în serviciu a fost traumatizat într-un accident de circulaţie petrecut în noaptea precedentă în apropierea unei misiuni diplomatice.
Specialistul Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Tudor Căpăţână, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că accidentul a fost înregistrat în jurul orei 2.30. Carabinierul, aflat în serviciu, a fost lovit la intersecţia străzilor Mateevici cu Vlaicu Pârcălab de un automobil VAZ-2101, condus de un tânăr, de 24 de ani. Carabinierul s-a ales cu contuzia ţesuturilor moi în regiunea lombară a coloanei vertebrale şi ale gambei stângi.
În aceeaşi noapte, la ora 2.00, un minor, de 10 ani, a ieşit pe partea carosabilă din satul Hârtop, Floreşti, fiind lovit de un autoturism care se deplasa regulamentar. Copilul a suferit contuzii ale cutiei toracice, mâinilor şi picioarelor, fiind internat la spital.
La ora 4.00, la kilometrul 16 de pe traseul Chişinău-Ungheni, un automobil Renaute, condus de un bărbat, de 39 de ani, a intrat în plină viteză în spatele unui microbuz Mercedes-208, care se deplasa regulamentar. La spitalul din Străşeni au fost internaţi cu diverse traumatisme şoferul autoturismului şi doi pasageri, un bărbat, de 55 de ani, şi o femeie, de 50 de ani.
Tot în spatele unui automobil Volkswagen-Passat s-a lovit din neatenţie un motociclist, de 34 de ani, din satul Cania, Cantemir, suferind mai multe leziuni corporale.
În noaptea curentă, aproape de ora 2.00, pe traseul local Gura Galbenei – Lipoveni din Cimişlia o motocicletă IJ-Planeta a derapat la o curbă şi s-a izbit într-un copac. Motociclistul şi pasagerul, un minor, au ajuns la spital cu mai multe leziuni corporale.
Un alt minor, care se juca în stradă cu câţiva prieteni s-a izbit într-un automobil Volga care se deplasa regulamentar prin satul Răspopeni, Şoldăneşti. Copilul s-a ales cu multiple traumatisme şi a fost internat la spitalul din Şoldăneşti.
Trei persoane, inclusiv un minor, au ajuns la spital cu diverse traumatisme după ce automobilul Volkswagen-Golf în care se aflau a ieşit pe contrasens pe traseul Chişinău-Soroca şi s-a lovit cu o Mazda.
În total, în 24 de ore, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 7 accidente de circulaţie cu 12 persoane traumatizate şi 43 de accidente fără victime. Au fost depistaţi în stare de ebrietate la volan 8 conducători auto, 32 nu aveau centura cuplată, iar 48 se deplasau cu viteză excesivă.