Un boschetar a găsit la gunoi un bebeluş fără suflare
Cadavrul unei fetiţe nou-născută a fost găsit într-un tomberon din capitală de către un boschetar care răscolea gunoiul, transmite Info-Prim Neo.
Descoperirea macabră a fost făcută marţi, 27 decembrie, pe Calea Orheiului din sectorul Râşcani.
Purtătorul de cuvânt al Comisariatului General de Poliţie, Adrian Jovmir, a declarat că urmează să se facă expertiza medico-legală pentru a stabili cu exactitate vârsta copilului, cauzele şi timpul decesului.