Un bebeluş a fost lovit de un automobil care circula pe contrasens
Un bebeluş de doar 8 luni şi bunica lui au ajuns la spital cu traumatisme după ce au fost izbiţi de un automobil care se deplasa pe contrasens pe o stradă din centrul capitalei.
Specialistul principal al Serviciului Relaţii cu Publicul al Direcţiei Poliţia Rutieră, Paulina Iachimovschi, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că accidentuil s-a petrecut miercuri, 23 iunie, la intersecţia străzilor Puşkin şi Mihail Kogălniceanu. Femeia, de 50 de ani, traversa strada cu bebeluşul în braţe, asigurându-se că din stânga nu venea nici o maşină. Femeia a încercat să treacă strada, dar a fost izbită de un automobil Audi-100, condus de un tânăr, de 25 de ani, care venea pe contrasens pe strada cu o singură direcţie. În urma impactului, copilul a căzut pe parbrizul maşinii, iar femeia a fost aruncată la câţiva metri distanţă. Urgent, la faţa locului a fost chemat tatăl copilului.
Femeia şi bebeluşul au fost aşezaţi într-o maşină de ocazie şi transportaţi la Spitalul de Urgenţă. Potrivit medicului-coordonator al Serviciului de Urgenţă, Silvia Babără, ambulanţa-reanimarea pentru copii era deja pe drum spre locul accidentului, când s-a anunţat că bebeluşul este adus cu o maşină de ocazie. Neurochirurgul, care a examinat băieţelul, a stabilit că acesta a suferit traumatism cranio-cerebral, astfel că ambulanţa l-a transportat de urgenţă la Centrul Mamei şi Copilului. Investigaţiile au demonstrat că bebeluşul a suferit fractura osului cranian şi contuzia ţesuturilor moi ale feţei.
„Dacă medicii vor stabili că traumatismele suferite de copil sunt grave, tânărul riscă dosar penal. Dacă traumatismele nu se încadrează în categoria celor grave, s-ar putea alege cu un dosar administrativ”, a mai spus Paulina Iachimovschi pentru Info-Prim Neo.