Un bărbat susţine că fiul său a fost ucis la comanda lui Voronin, iar cazul a fost tăinuit

Un bărbat din satul Creţoaia, raionul Anenii Noi, Piotr Melinic, îl acuză pe liderul Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, şi pe fiul acestuia, Oleg Voronin, că ar fi comandat omorul fiului său, acum 6 ani. Bărbatul afirmă că actualul procuror general interimar, Andrei Pântea, pe atunci procuror al raionului Anenii Noi, şi colaboratorii poliţiei au ascuns cazul şi l-au prezentat drept accident rutier, transmite Info-Prim Neo. Piotr Melinic a comunicat, în cadrul unei conferinţe de presă, că în anul 2007 prelucra 15 hectare de pământ, 10 dintre care erau luate în arendă. Bărbatul afirmă că terenul era amplasat într-o zonă care prezenta interes pentru familia Voronin şi că i s-a cerut de mai multe ori să renunţe la el. Pentru că nu s-a conformat, au început ameninţările. Piotr Melnic spune că pe 20 august 2007, fiul său, Victor, a fost chemat de persoane trimise de către familia Voronin într-un bar din localitate. Acolo s-au certat şi când Victor, împreună cu alţi câţiva tineri a încercat să fugă cu un automobil, a fost urmărit de echipaje de poliţie, dar şi de autorităţi criminale, susţine bărbatul. El a mai spus că există martori care au văzut că se împuşca din pistol automat în automobilul în care se afla şi fiul său. „La un moment dat automobilul s-a răsturnat de câteva ori. Aici i-au ajuns cei care îi urmăreau, au tras în fiul meu şi au început să dea în el şi cu picioarele. Chiar şi după ce a decedat au continuat să-l lovească”, a povestit bărbatul cu lacrimi în ochi. Ceilalţi tineri din maşină au rămas în viaţă. Bărbatul afirmă că medicul legist a constatat contuzii ale organelor interne şi o plagă pe gâtul decedatului, dar nu a confirmat dacă era sau nu urmă de glonte. „Procurorul Pântea a participat la distrugerea probelor. Chiar şi automobilul în care se afla fiul meu a fost distrus”, a menţionat Piotr Melinic. Bărbatul susţine că pentru a ascunde cazul, acesta a fost prezentat iniţial ca accident rutier. S-a spus că la volanul automobilului era tânărul decedat. După care a fost intentată o altă cauză penală, fiind condamnat convenţional unul dintre tinerii care se afla atunci în automobil. Piotr Melinic s-a adresat după ajutor la Consiliul Naţional Anticorupţie „Moldova Mea”. Şeful consiliului, Fiodor Ghelici, i-a promis în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că va face tot posibilul ca să se afle adevărul. De asemenea, Fiodor Ghelici a subliniat că mai înainte, când cineva cu funcţie înaltă dorea să obţină un anumit lot de pământ, iar stăpânul nu dorea să-l vândă, începea presiunea prin intermediul organelor de forţă.
  • piotr melinic despre moartea fiului sau.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.