Un bărbat şi-a pierdut viaţa în timpul intemperiilor de joi

Ploile torenţiale de scurta durată, însoţite de vânt puternic, care au fost înregistrate majoritar în centrul şi nordul a R. Moldova în după amiaza zilei de 5 iulie 2007, au făcut o victimă şi au cauzat mai multe prejudicii localităţilor din republică. În raionul Donduşeni, vântul puternic a rupt un fir electric de joasă tensiune, care a căzut peste un bărbat în timp ce acesta se deplasa cu căruţa. Fiind electrocutat, bărbatul în vârstă de 63 de ani a decedat pe loc. În raionul Călăraşi a fost smuls acoperişul garajului unei întreprinderi individuale, fiind distruse cca. 1400 m de ţevi de plastic, cu o pagubă de cca 176 mii lei. În satul Nişcani, din acelaşi raion, au fost parţial descoperite o casă şi şcoala din localitate, iar în satul Horodişte – parţial descoperită Casa de cultură. În unele localităţi au avut loc deconectări de la reţeaua de alimentare cu energie electrică, care în majoritatea cazurilor au fost datorate declanşării sistemelor de autoprotecţie ale acestora, livrarea energiei fiind reconectată într-un timp scurt.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE