Un bărbat a murit pe salteaua aprinsă de la sobă

Un bărbat din satul Cenac, raionul Cimișlia, a murit intoxicat cu monoxid de carbon, după ce salteaua pe care dormea s-a aprins de la soba supraîncălzită și a mocnit, transmite IPN.

„Specialiștii presupun că salteaua a mocnit din cauza supraîncălzirii sobei, iar bărbatul în vârstă de 63 de ani s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon. Cauza exactă și circumstanțele urmează a fi stabilite”, menționează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Salvatorii atenționează repetat populația să respecte cu strictețe regulile antiincendiare și cele de siguranță la exploatarea instalațiilor de încălzit. Cetățenii sunt rugați să nu suprasolicite sobele de încălzit și să aerisească permanent încăperile. De asemenea, canalele de evacuare nu trebuie să fie obturate. Pentru a preveni incendiile, materialele și obiectele combustibile trebuie îndepărtate de sobă. Pe timpul nopții, focul trebuie neapărat stins.

Potrivit datelor IGSU, pe parcursul anului trecut, în țară s-au înregistrat circa 1660 de incendii, în care și-au pierdut viața peste o sută de persoane, inclusiv trei copii. În acest an, s-au produs 19 incendii, soldate cu doi morți.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.