20 de persoane au fost evacuate de pompierii dintr-un bloc de locuit din orașul Căușeni în urma unui incendiu produs într-un apartament. Din locuința cuprinsă de flăcări a fost scos un bărbat în stare inconștientă. Medicii au încercat să-l resusciteze, dar era deja târziu, transmite IPN.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că incendiul a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 05.30, pe strada Ana și Alexandru din Căușeni. Pompierii au fost alertați după ce din geamul unui apartament a fost observat fum dens. La fața locului au intervenit două echipe de salvatori, care au stabilit că arde un frigider din interiorul locuinței.
„Salvatorii au evacuat un bărbat în stare inconștientă din apartamentul unde a izbucnit arderea. Ulterior acesta a fost predat serviciului de asistență medicală urgentă. Medicii au efectuat manevrele de resuscitare a persoanei, însă din nefericire nu a fost posibilă salvarea acesteia. Totodată, pompierii au evacuat de urgență locatarii din scara blocului cu cinci niveluri, care a fost inundată de fum”, menționează IGSU.
Incendiul a fost lichidat după mai bine de o oră. Persoanele evacuate nu au avut de suferit.