Un bărbat a murit accidentat de troleibuz

Un bărbat și-a pierdut viața la spital în urma unui accident rutier produs aseară, 5 ianuarie, la Chișinău, în preajma cinematografului Gaudeamus, cu implicarea unui troleibuz de pe ruta nr.3.

Directorul Regiei Transport Electric, Gheorghe Morgoci, a confirmat producerea accidentului, în urma căruia a avut de suferit o persoană, iar troleibuzul implicat a rămas cu sticla din față spartă.

Solicitat de IPN, medicul Igor Curov, şeful Departamentului clinic Medicină de Urgență, a spus că bărbatul, în vârstă de 60 de ani, a suferit un traumatism craneo-cerebral deschis, i-au fost acordate toate îngrijirile medicale necesare, însă a decedat la patru ore de la internare.

Potrivit poliției, persoana accidentată a traversat strada într-un loc interzis. Pe acest caz a fost deschis un proces penal.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.