Un bărbat a fost omorât şi aruncat în iaz

Un tânăr a fost reţinut de poliţişti pentru exces de viteză la volanul unui automobil fără numere de înmatriculare. Oamenii legii au constatat că şoferul, care mai era şi în stare de ebrietate, conducea o maşină care nu-i aparţine. În cadrul audierilor, tânărul a recunoscut o crimă. El le-a spus anchetatorilor că, împreună cu doi consăteni, l-au bătut pe proprietarul maşinii şi l-au aruncat fără suflare într-un iaz în aproprierea satului Ezerenii Noi, raionul Sângerei.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General de Poliţie, cei care au alertat poliţia au fost câţiva locuitori din satul Ghiliceni, raionul Teleneşti, speriaţi de şoferul vitezoman. Tânărul reţinut a povestit că, în seara zilei de 11 ianuarie, a consumat alcool cu proprietarul maşinii – un bărbat de 48 de ani din Chişinău şi cu doi consăteni din satul Zgârdeşti, Teleneşti. După mai multe pahare, toţi patru  au urcat în maşină, iar în urma unei neînţelegeri s-au luat la pumni. Tinerii au lovit în proprietarul maşinii până acesta nu a mai dat semne de viaţă şi l-au aruncat în iaz.

La scurt timp, au fost identificaţi şi reţinuţi şi ceilalţi suspecţi. Toţi 3 vor fi judecaţi pentru omor deosebit de grav şi riscă detenţie pe viaţă. Tinerii au între 20 şi 22 de ani. Anterior unul din ei a fost condamnat pentru răpire de automobile, furt şi păstrare de muniţii, iar ceilalţi doi pentru acte de huliganism.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.