Un bărbat a fost înjunghiat de soţie
Un bărbat din comuna Grătieşti, municipiul Chişinău, a fost supus noaptea trecută unei intervenţii chirurgicale la Spitalul de Urgenţă din capitală, după ce a fost înjunghiat de soţie, transmite Info-Prim Neo.
Bărbatul, de 52 de ani, a fost adus cu ambulanţa în jur de ora 2.00, cu o plagă penetrantă în abdomen, cu lezarea ficatului. A fost însoţit la spital de soţie, ambii în stare evidentă de ebrietate. Cei doi au asigurat medicii că nu a fost vorba de o răfuială, ci de un accident. Bărbatul a relatat că a nimerit întâmplător sub mâna femeii care tăia pâine cu un cuţit de aproximativ 80 de cm.
După drenarea endoscopică şi extragerea a circa 400 gr de sânge din abdomen, bărbatul a ieşit din orice pericol, urmând să se trezească din beţie.
Potrivit statisticilor, în R. Moldova în jur de 50 mii de persoane suferă de alcoolism, dintre acestea 17% sunt femei. Dintre acestea, 0,7% consumă alcool în fiecare zi, iar 5,6% – de două ori pe săptămână.
Luni şi în noaptea spre marţi, 28 iulie, la Spitalul de Urgenţă s-au adresat după ajutor şi cinci persoane traumatizate în accidente de circulaţie.