Un bărbat a fost împuşcat mortal pe o stradă din capitală

Un bărbat din capitală a fost împuşcat mortal în această dimineaţă, 24 martie, pe strada Alecu Russo din sectorul Ciocana, în jurul orei 5.00. Suspectul s-a predat poliţiei benevol. Purtătorul de cuvânt al Comisariatului General de Poliţie, Adrian Jovmir, a declarat pentru Info-Prim Neo că victima, în vârstă de 35 de ani, a petrecut într-un club de noapte împreună cu suspectul, de 23 de ani. După ce au ieşit din club, între cei doi s-a iscat o ceartă, în urma căreia tânărul de 23 de ani l-a împuşcat pe bărbat. Poliţia a fost alertată de către nişte persoane care au auzit împuşcături. Potrivit versiunii preliminare, suspectul a tras de câteva ori în bărbat, împuşcându-l în regiunea toracică dintr-un pistol de model Baikal, pe care îl deţinea legal. Bărbatul a murit pe loc. După ceva vreme suspectul a venit la poliţie şi s-a predat benevol. Pe marginea acestui caz a fost intentat un dosar penal pentru omor intenţionat. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare de la 8 la 15 ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.