Un bărbat de 63 de ani, locuitor al satului Baurci, raionul Ceadâr-Lunga, a murit lovit de un automobil în timp ce aduna de pe traseu cioburile de la propriul accident. S-a întâmplat în această dimineață, în apropiere de localitățile Zloți și Sagaidac, din raionul Cimișlia.
Solicitată de IPN, ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Ialoveni, Silvia Vetcu, a declarat că automobilul, la volanul căruia se afla bărbatul din Baurci, a derapat ajungând în parapetul de pe marginea drumului. Șoferul a coborât din mașină pentru a aduna cioburile, moment în care a fost lovit de un alt automobil, la volanul căruia se afla un bărbat de 33 ani, locuitor al satului Băcioi din municipiul Chișinău.
Bărbatul de 63 de ani a decedat pe loc.