Un automobil parcat într-o curte a ars totalmente

Un automobil de marca Volkswagen Bus, parcat într-o curte din or. Lipcani, s-a aprins şi a ars totalmente până la sosirea pompierilor. Incidentul s-a produs marţi, 24 iunie. Deocamdată nu se cunosc cauzele declanşării incendiului. Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, Liliana Puşcaşu, a comunicat pentru Info-Prim Neo că, cel mai probabil, a fost vorba de un scurtcircuit favorizat de uzură. Când pompierii din Lipcani au ajuns la faţa locului, automobilul ardea cu flăcări. Pompierii au localizat şi au lichidat incendiul care putea să se extindă spre casa de locuit şi acareturi. Doi tineri, ambii de 20 de ani, au fost salvaţi de la moarte de către colegii din căminul situat pe str. Gheorghe Caşu. Aceştia au forţat uşa odăii în care erau tinerii, simţind miros de fum şi gaze de ardere. Ambii erau intoxicaţi cu monoxid de carbon emanat dint-o saltea aprinsă de la o ţigară. Sursa citată spune că în ultimele a crescut alarmant numărul de incendii produse în gospodăriile cetăţenilor. Acestea se datorează, în primul rând, neglijenţei la utilizarea focului deschis. Cinci incendii de acest gen s-au produs în ziua precedentă. De la începutul anului pe teritoriul R.Moldova s-au produs 963 de incendii, în medie 5 pe zi. Din totalul incendiilor, 155 s-au înregistrat la locuinţe şi anexele acestora, 70 la autoturisme. Cele mai multe incendii au fost generate de flacără deschisă, jar sau scântei din sobe defecte, scurtcircuit electric, jocul copiilor cu focul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.