Un automobil al Serviciului Vamal a explodat în curtea unui bloc locativ

Un automobil de model „Chevrolet”, care aparţine Serviciului Vamal, a explodat în dimineaţa de joi, 29 noiembrie, în curtea unui bloc de locuit din strada Alba Iulia, sectorul Buiucani al capitalei, transmite Info-Prim Neo. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, şoferul automobilului a sunat la 902 aproximativ la ora 8.30. Potrivit şoferului, după ce a pornit motorul maşinii aceasta a izbucnit în flăcări. La faţa locului s-au deplasat serviciile specializate ale MAI. Bărbatul a fost spitalizat. Oamenii legii vor reveni ulterior cu detalii, iar persoanele care deţin informaţii despre incident sunt rugate să anunţe poliţia la nr. de telefon 902.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.