Un automobil a explodat pe o stradă din Chişinău: şoferul a ajuns la spital
Un bărbat de 35 din ani a ajuns în stare gravă la spital după ce automobilul său a explodat. Specialistul principal în relaţii cu publicul al Comisariatului General de Poliţie, Ghenadie Cuciuc, a declarat pentru Info-Prim Neo că automobilul de marcă BMW a explodat, marţi, în faţa unei case de locuit din strada Alecu Russo din capitală.
Explozia s-a produs în jurul orei 17.00. În automobil se aflau bărbatul de 35 de ani şi o tânără. În urma exploziei bărbatul a fost transportat în stare gravă la Spitalul de Urgenţă, iar tânăra s-a ales doar cu şoc. Se presupune că deflagraţia s-a produs din cauza unei substanţe sau a unui obiect explozibil care ar fi fost pus sub autoturism în partea şoferului.
Bărbatul este locuitor al capitalei şi a avut anterior adiacente penale. Cazul este cercetat de poliţie.