Un audit recent a reconfirmat că procesele de la Termocom se desfăşoară eficient
Furnizorul de căldură din municipiul Chişină „Termocom” a susţinut, recent, auditul anual planificat pentru a reconfirma că sistemul de management integrat este menţinut conform cerinţelor standardelor internaţionale – calitate, mediu, sănătate şi securitate ocupaţională. Astfel, compania specializată a reînnoit certificatele, reconfirmând că procesele din companie sunt ţinute sub control şi la un nivel înalt de calitate, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit unui comunicat de presă al întreprinderii, în anul 2012, furnizorul de căldură din capitală a implementat sistemul de management integrat. Proiectarea şi implementarea unui sistem de management integrat a fost determinată de necesitatea ca întreprinderea să satisfacă permanent exigenţele consumatorilor săi, să îşi îmbunătăţească continuu activitatea şi să îndeplinească cerinţele legislative în vigoare.
Printre avantajele certificării sistemului de management integrat se numără îmbunătăţirea imaginii organizaţiei şi a relaţiilor publice, câştigarea încrederii părţilor interesate, inclusiv a autorităţilor, îndeplinirea unor posibile criterii de licitaţie, asigurarea partenerilor şi clienţilor că se respectă cerintele legale si alte cerinţe aplicabile în domeniu.
De asemenea, un avantaj constituie limitarea incidentelor ce implică responsabilitatea juridică a organizaţiei, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă a salariaţilor, ţinerea la control a aspectelor de mediu şi diminuarea impacturilor de mediu prin realizarea programului de management de mediu, dar şi reducerea cantităţii de deşeuri la nivelul organizaţiei etc.