Un angajat al CS Edineț, reținut pentru eliberarea certificatelor false de vaccinare

Un angajat al Instituției Medico-Sanitare Publice Centrul de Sănătate Edineț, în vârstă de 36 de ani, a fost reținut de poliție, în timp ce elibera două certificate false de vaccinare anti-COVID-19, contra sumei de 2000 de lei, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliției, persoana responsabilă de introducerea informației în baza de date electronică, la ziua eliberării certificatului de vaccinare,  aplica mențiunea de vaccinare cu a doua doză și bifa, concomitent, și efectuarea primei doze, deși solicitantul nu era vaccinat.

Certificatele false de imunizare anti-COVID-19 erau solicitate de unii cetățeni moldoveni pentru ca să se poată deplasa mai ușor peste hotarele Republicii Moldova. Datele fictive erau introduse în sistemul informațional automatizat „Registrul de evidență a vaccinării împotriva COVID-19”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.