Șoferul care a accidentat mortal un copilul de 10 ani pe o trecere de pietoni lângă Aeroport a fost condamnat la trei ani de închisoare, jumătate de termen fiind cu suspendare. Procurorii consideră pedeapsa prea blândă și anunță că o vor contesta în instanța de apel, transmite IPN.
Potrivit Procuraturii Generale, inculpatul a fost recunoscut vinovat de încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei, încălcare ce a cauzat din imprudenţă decesul unei persoane. Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a condamnat la trei ani de închisoare, cu executare în penitenciar de tip deschis. Însă instanța a dispus ca jumătate din pedeapsă să fie suspendată pe o perioadă de probațiune de patru ani.
Permisul de conducere pe numele inculpatului se va transmite Agenției Servicii Publice pentru anularea acestuia, odată cu devenirea definitivă a sentinței. Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții civile a sumei de 600 de mii de lei.
Accidentarea s-a produs pe 23 decembrie 2022. Inculpatul se deplasa din direcția străzii Aeroportului în direcția străzii Bacioii Noi, municipiul Chișinău. Șoferul a ignorat mai multe prevederi din Regulamentul Circulației Rutiere. Acesta nu a cedat trecerea pietonului care se afla la marginea părții carosabile și intenționa să traverseze strada. Nu s-a asigurat că pe zebră nu sunt pietoni din moment ce alte mașini au oprit până la trecere.
„Deplasându-se cu o viteză de 85 km/h, pe marcajul trecerii pentru pietoni, cu partea din față a automobilului a lovit pietonul minor care traversa strada de la stânga spre dreapta. Drept rezultat, victima a decedat la spital”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.