Oricât de greu ar fi să ne imaginăm, au trecut 365 de zile de la începutul războiului în Ucraina. Bineînțeles, în aceste zile vor exista multe mesaje care scot în evidență amploarea a ceea ce s-a întâmplat de atunci în cifre.

Cifre, care vorbesc despre milioanele de ucraineni care au fugit din casele lor, despre miile de școli, case și instituții medicale distruse, despre numărul de prunci născuți în buncăre și despre cei peste 5 milioane de copii ucraineni cărora li s-a luat educația, zilele de naștere, prietenii și comunitățile lor.

Și eu folosesc cifrele pentru a comunica impactul războiului asupra ucrainenilor, moldovenilor, copiilor. Totuși, cifrele sunt doar un mijloc de comunicare, iar impactul real se află în spatele lor.

Impactul real al războiului, sau al oricărui conflict, este visceral; corpul îl simte și își amintește. Chiar dacă nu ucide și nu mutilează, efectele psihologice asupra copiilor, părinților și familiilor sunt o cicatrice care nu se vindecă.

Viața acestor copii va fi schimbată ireversibil și există un ”înainte” și un ”după” care le va defini pentru totdeauna modul în care percep ei lumea. Trebuie să ne asigurăm, împreună, că îi putem îndrepta spre stabilitate și siguranță, pentru a le permite să treacă peste teroare și anxietate, să viseze la un viitor mai bun, o lume mai bună, care să abordeze inechitățile și să construiască pacea din nou.

Spun acest lucru nu numai în capacitatea mea profesională de avocat al drepturilor copilului și umanist, ci și din experiența personală. Vin dintr-o regiune care a fost marcată de conflicte de peste o jumătate de secol și voi recunoaște că partea cea mai înfiorătoare nu este doar să văd costul războiului în ceea ce privește viața umană și distrugerile, ci să îl văd repetându-se.

La scurt timp după ce a început războiul anul trecut m-am dus la Palanca unde am întâlnit familii ucrainene care veneau în Moldova. Acolo, în mijlocul oamenilor cu cărucioare, am stat față în față cu adevărata groază provocată de război; mame strângând în brațe nou-născuții și copiii mai mari, cu fețele lor pline de frică și exasperare, cu suferința și dezorientarea din ochii lor.

Chiar atunci am simțit un nod în gât și mi-am stăpânit cu greu lacrimile. Din nou eram în mijlocul unui război. După cum am spus, corpul își amintește, iar acele scene a adus amintiri de acum patruzeci de ani. Experiența mea de a fi strămutată la vârsta de 5 ani cu mama mea și doi frați mai mari nu a lăsat traume, fiind  rezolvată demult, dar anxietatea și incertitudinea de a lăsa totul în urmă și de a mă îndrepta către necunoscut mi-au rămas în memorie pentru totdeauna.

Astăzi, îmi amintesc de iubirea imensă și forța părinților mei, care au fost barometrul nostru de siguranță și stabilitate, în timp ce luptau să-și reconstruiască viața într-o țară străină.

Deși nu este în puterea mea să pun capăt conflictelor - și nu voi înceta niciodată să pledez ca acestea să se încheie - am văzut cu ochii mei cât este de valoroasă sprijinirea comunităților de refugiați, astfel încât războiul să nu îi definească pentru tot restul vieții. În același timp, nu este un capitol pe care vrem să-l ștergem din memoriile lor, sau să-l diluăm, pentru că trebuie să respectăm ceea ce au trăit acești copii. Este adevărat că copiii sunt fragili, dar în același timp ei își clădesc o rezistență care îi ghidează în timpul primelor șocuri. Anume aici trebuie să intervenim, pentru a le facilita tranziția rapidă spre stabilitate; printr-o rutină zilnică care îi ajută să proceseze experiențele prin care au trecut într-un mod sănătos.

UNICEF Moldova face acest lucru în parteneriat cu autoritățile din educație și sănătate, cu municipalitățile, societatea civilă și alte organizații umanitare, dar și întreaga familie ONU. Încă de la începutul războiului, ne-am concentrat pe furnizarea de informații, oferirea de sprijin și servicii de un spectru larg pentru familii, copii și vârstnici.

Lucrând îndeaproape cu ministerele și agențiile de resort din Republica Moldova, împreună cu partenerii noștri am oferit resurse, echipamente și instruire pentru a consolida sistemele de furnizare de servicii de sănătate, educație, protecție a copiilor și protecție socială – astfel încât nevoile celor mai vulnerabili să nu fie neglijate.

La UNICEF, ne concentrăm pe nevoile copiilor, pe asigurarea siguranței, protecției și prevenirii abuzului – vorbim în special de copiii care călătoresc singuri sau neînsoțiți de părinții lor, dar și de alte categorii expuse riscului. Dotăm școlile și grădinițele și spațiile de joacă cu materiale cognitive și jucării, astfel încât cei mai mici copii ucraineni să se împrietenească cu copiii moldoveni. Acțiunile noastre sprijină coeziunea socială dintre comunitățile gazdă și cele de refugiați.

Vom continua să sprijinim departamentele de educație și sănătate cu tehnologii informaționale pentru a îmbunătăți digitalizarea acestor sectoare - nu numai pentru a extinde capacitatea de a sprijini refugiații din Ucraina, ci și pentru a le aduce mai aproape de sistemele din Uniunea Europeană. Deși copiii vor rămâne obiectivul nostru principal, știm că nu putem face acest lucru fără a asigura bunăstarea părinților – deoarece părinții sunt cei care oferă copiilor siguranță emoțională și dragoste, și asta este fundamentul pe care se construiește speranța și rezistența.

Astăzi se împlinesc 365 de zile de când copiilor li s-au luat pacea, casele, comunitățile lor. UNICEF este alături de copiii și părinții din Ucraina.