Un adolescent a murit într-un accident cu motocicleta. Pasagera este în stare gravă

Un adolescent de 16 ani a murit aseară după ce s-ai izbit cu motocicleta pe care o conducea într-un microbuz. Pasagera lui, o fată de 17 ani, a fost internată la spital în stare gravă. Accidentul s-a produs în satul Cișmichioi din UTA Găgăuzia, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că s-a stabilit preliminar că băiatul a lovit lateral cu motocicleta microbuzul. La volanul mașinii se află un bărbat de 50 de ani.

În urma impactului, adolescenții au fost transportați la spital. Minorul a decedat la scurt timp, fata se afla în stare gravă.

„Poliția Națională vine cu un îndemn către toți tinerii să manifeste maximă prudență. Adrenalina poate distruge Viața! Gândiți-vă măcar pentru o clipă la durerea pe care o lăsați celor dragi”, se arată într-un comunicat de presă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.