Ultimele rezultate preliminare atestă aceeaşi tendinţă a rezultatelor alegerilor locale în R. Moldova

În urma procesării a circa 96,58% din informaţia de la secţiile de votare pe întreg teritoriul R. Moldova, candidaţii Partidului Comuniştilor şi cei ai Alianţei „Moldova Noastră” continuă să rămână în topul preferinţelor participanţilor la alegerile din 3 iunie. Conform datelor preliminare privind voturile valabil exprimate pentru candidaţii la funcţia de primar, reprezentanţii Partidului Comuniştilor se situează pe primul loc cu 30,05%. Ei sunt urmaţi de Alianţa „Moldova Noastră” (15,77%), Partidul Democrat (10,47%), Partidul Popular Creştin Democrat(6,86%), Partidul Democraţiei Sociale (4,28%), Partidul Social-Democrat (3,2%), Partidul Social-Liberal (3,12%), Partidul Popular Republican (3,29%), Blocul electoral „Patria-Rodina-Ravnopravie”(1,95%), Uniunea Centristă din Moldova (1,53%), Partidul Liberal (1,38%). Celelalte partide politice au acumulat mai puţin de un procent. Candidaţii independenţi au acumulat 14,83% din voturi. Potrivit informaţiei preliminare privind voturile acumulate de concurenţii electorali la alegerile consilierilor în consiliile orăşeneşti, săteşti (comunale), PCRM a acumulat 33,19%, AMN – 17,39%, PD – 10,86%, PPCD - 8,2%, PDS - 4,65%, PSD - 3,44%, PSL - 3, 39%, PPR – 3,16%, BEPRR – 1,82% UCM - 1,53%, PL – 1,53%. Celelalte partide politice – concurenţi electorali au acumulat mai puţin de 1%. Candidaţii independenţi au acumulat 8,25% din voturi. Nici situaţia din consiliile raionale şi municipale nu diferă semnificativ. Pe primele locuri se situează PCRM – 34,97%, AMN – 16,7%, PD – 9,7%, PPCD– 8,45%. Candidaţii independenţi au acumulat 4,39% din voturile numărate până la ora de referinţă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.