Comisia Electorală Centrală atenţionează că astăzi, 11 noiembrie, este ultima zi în care concurenţii electorali pot face agitaţie electorală. În ziua precedentă alegerilor, dar şi în ziua scrutinul agitaţia electorală este strict interzisă, fiind declarată „ziua tăcerii”, transmite IPN.
Potrivit CEC, în aceste zile nu se permite desfăşurarea sau reflectarea activităţilor şi a materialelor cu tentă de agitaţie electorală şi nici apariţia candidaţilor în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. De asemenea, concurenţii electorali nu pot efectua virări în sau din contul cu menţiunea „Fond electoral”.
Continuarea agitaţiei electorale în zilele menţionate de către mass-media, concurenţi electorali şi cetăţeni constituie contravenţie administrativă şi se sancţionează cu amendă, de la 10 la 20 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei fizice, şi cu 40 la 50 de unităţi convenţionale, aplicată candidatului electoral.