Ultima şedinţă a Parlamentului a durat aproape 14 ore

Circa 30 de proiecte au fost votate vineri, 12 iulie, la ultima şedinţă a Parlamentului din sesiunea de primăvară-vară. Şedinţa a durat în jur de 14 ore și s-a încheiat aproape de miezul nopţii. Parlamentarii au demis şi au numit mai multe persoane în funcţii importante, transmite IPN.

Legislativul a decis revocarea din funcţie a directorul general al ANRE, Victor Parlicov, în locul acestuia fiind numit Sergiu Ciobanu, fost viceministru al economiei. Parlamentarii au votat și pentru eliberarea din funcţie a vicedirectorului Curţii de Conturi, Tudor Şoitu. Lui Ion Sturzu i s-a retras mandatul de membru al Curţii de Conturi şi a fost numit viceguvernator al Băncii Naţionale a Moldovei. Cel de-al doilea viceguvernator numit în funcţie este Aureliu Cincilei.

Printre proiectele votate la ultima şedinţă se numără şi cel de ratificare a Acordului de împrumut dintre Guvernul Republicii Moldova şi Agenţia Japoneză de Cooperare Internaţională, în sumă de 60 de milioane de dolari, pentru servicii medicale. Prin altă hotărâre au fost ratificate două acorduri de finanţare de către Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) ­­­­– ambele pentru realizarea lucrărilor de construcţie şi reabilitare a drumurilor în Moldova, în valoare totală de 300 de milioane de euro.

În ultima şedinţă din sesiune deputații au adoptat în ultimă lectură proiectul privind deetatizarea proprietăţii publice, care prevede scoaterea de pe lista nepasibilă privatizării a peste 60 de întreprinderi. Prin alt proiect votat se va considera absenţă motivată lipsa parlamentarilor de la şedinţă în semn de protest împotriva unui proiect de lege. Proiectul privind regimul de şedere a străinilor în Republica Moldova, care prevede stabilirea controlului pe segmentul transnistrean, va fi examinat în lectură finală în sesiunea următoare, la propunerea preşedintelui Parlamentului, Igor Corman.

La sfârşitul şedinţei, deputatul Sergiu Sârbu şi-a anunţat aderarea la Partidul Democrat. Şedinţa nu s-a încheiat, ca de obicei, cu alocuţiunile preşedinţilor de fracţiune. Deputatul din rândurile liberalilor reformatori, Ion Hadârcă, le-a urat colegilor o vacanţă frumoasă şi le-a răspuns comuniştilor, care au făcut mai multe declaraţii la adresa sa, cu un vers sarcastic. De asemenea, liderul PDM, Marian Lupu a confirmat presupunerile jurnaliştilor că în Parlament la ultima şedinţă ar fi fost văzuţi unii deputaţi băuţi.

Vineri, 12 iulie, Parlamentul s-a convocat în ultima şedinţă plenară din sesiunea de primăvară-vară. Deputaţii vor beneficia de concediul anual începând cu 15 iulie şi îşi vor relua activitatea în organele de lucru ale Parlamentului la 17 august.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.