Ulianovschi: Pentru a negocia livrarea gazelor, aș merge în Qatar

Tudor Ulianovschi, înscris în cursa prezidențială, susține că, în calitate de președinte, ar merge în mod de urgență în Qatar, pentru a negocia livrarea gazelor lichefiate, care sunt mai ieftine în acest stat, și ar coordona prelucrarea acestora la o rafinărie din România. Potrivit lui, alegerile vin și pleacă, dar problema energiei rămâne și trebuie urgent rezolvată, transmite IPN.

„Am lucrat doi ani în Qatar, îl cunosc personal pe Emirul Tamim bin Hamad bin Khalifa Al Thani (n.r. emirul Qatarului), suntem de aceeași vârstă, zodie și înălțime. Vă asigur că noile negocieri vor fi transparente, bazate pe interesele naționale, nu pe interese de grup, așa cum este acum”, a declarat în cadrul unei emisiuni TV candidatul la funcția de președinte.

În opinia lui Tudor Ulianovschi, înlocuirea gazelor rusești cu resurse alternative și energie verde trebuie să fie o prioritate pentru președintele țării, mai ales că noul sezon rece bate la ușă. „Imediat ce voi deveni șef al statului, voi face un inventar privind consumul și volumele necesare de gaze. Voi revizui, din punct de vedere juridic, toate contractele existente privind gazele naturale, pentru a asigura un preț corect pentru cetățeni și pentru a garanta independența energetică a țării”, a precizat candidatul.

Tudor Ulianovschi, care candidează independent la prezidențiale, a calificat alegerile ca pe o oportunitate de a face schimbări semnificative. Potrivit lui, „este timpul ca fiecare politician, ales sau candidat, să înțeleagă că nu doar campania contează, ci și cât de prompt și eficient va rezolva problemele arzătoare și va răspunde nevoilor oamenilor, după ce cortina electorală cade”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.