UE şi PNUD oferă Moldovei 13,1 milioane de euro pentru consolidarea încrederii
Uniunea Europeană şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) vor oferi Republicii Moldova 13,1 milioane de euro pentru consolidarea încrederii între Chişinău şi Tiraspol. Banii vor fi alocaţi pe o perioadă de 5 ani pentru asistenţă tehnică pentru dezvoltarea afacerilor, pentru transport şi sectorul vamal, pentru ONG-uri şi altele, transmite Info-Prim Neo.
UE va oferi Moldovei 12 milioane de euro, iar PNUD 1,1 milioane. Vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov, a declarat, în cadrul Clubului de presă de la Chişinău, că fiecare proiect care va fi implementat trebuie să aibă o componentă de interconexiune între malul drept şi stâng al Nistrului. „Avem suficient timp ca să aducem la cunoştinţa tuturor care sunt avantajele acestor măsuri de întărire a încrederii şi să aducem cât mai multă parte a populaţiei din zona de securitate în aceste proiecte”, a subliniat Eugen Carpov.
Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel, a menţionat că noul pachet de măsuri de consolidare a încrederii, în valoare de 12 milioane de euro, va spori asistenţa în diverse domenii, ca de exemplu protecţia mediului, infrastructura socială, dezvoltarea societăţii civile, tineretul şi educaţia. „Aşteptăm sugestii pentru a îmbunătăţi situaţia din regiunea transnistreană”, a spus Dirk Schuebel. Ambasadorul a apreciat că în dialogul dintre Chişinău şi Tiraspol se înregistrează unele progrese. „Există speranţe ca noua conducere să fie mai deschisă. Am dori să vedem o atitudine proactivă din partea conducerii de la Tiraspol”, a subliniat ambasadorul UE în Moldova.
Reprezentantul permanent al PNUD, Kaarina Immonen, a spus că toate activităţile PNUD-ului au scopul de a promova dezvoltarea. „În baza rezultatelor pe care le avem putem să ne implicăm şi mai mult”, a spus reprezentantul PNUD.
Proiectul „Măsuri de consolidare a încrederii în Republica Moldova” prevede asistarea autorităţilor competente implicate în procesul de reglementare, inclusiv Biroul pentru reintegrare. Proiectul mai prevede promovarea mecanismului de dialog la nivelul tehnic în cadrul grupurilor de lucru şi promovarea dezvoltării societăţii civile din regiunea transnistreană, în parteneriat cu ONG-urile din Republica Moldova.