UE sancționează o organizație și 6 persoane responsabile de acțiuni de destabilizare în Moldova

Consiliul Uniunii Europene a impus măsuri restrictive împotriva a șase persoane și a unei organizații responsabile de acțiuni menite să destabilizeze, să submineze sau să amenințe suveranitatea și independența Republicii Moldova. Persoanele vizate fac obiectul unei înghețări a activelor deținute. Cetățenilor și companiilor din UE le este interzis să le pună la dispoziție fonduri acestor persoane. În plus, cele șase persoane fac obiectul unei interdicții de călătorie, care le interzice să intre și să tranziteze teritoriile UE, transmite IPN.

„Republica Moldova este una dintre țările cele mai afectate de consecințele invaziei ilegale ale Rusiei în Ucraina. Există încercări serioase, intensificate și continue de destabilizare a țării. Listele de astăzi transmit un alt semnal politic important al sprijinului neclintit al UE față de Republica Moldova, de stabilitatea, independența și suveranitatea acesteia. UE rămâne hotărâtă să continue să ia măsuri împotriva celor care destabilizează vecinătatea noastră directă”, a declarat înaltul reprezentant pentru afaceri externe și politica de securitate, Josep Borrell.

Consiliul sancționează organizația paramilitară Asociația Oamenilor cu Epoleți „Scutul Poporului”, care a făcut încercări repetate de subminare a guvernării democratice din Republica Moldova, inclusiv prin incitarea la revolte și demonstrații violente, precum și pe liderul acesteia.

Printre celelalte persoane sancționate se numără șeful adjunct al Departamentului de informații operaționale al Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse, responsabil de operațiunile secrete ale Rusiei în Republica Moldova, în special în regiunea transnistreană, începând din 2016. În plus, Consiliul sancționează directori ai unor trusturi media care dețin mai multe canale media din țară, ce promovează frecvent mesaje menite să obstrucționeze și să submineze procesul politic democratic. Lista include, de asemenea, alte persoane implicate în diseminarea dezinformării și în incitarea la violență și la teamă sau care au legătură cu cazul „Fraudei bancare”.

„Eforturile de destabilizare a Republicii Moldova au crescut semnificativ de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și reprezintă o amenințare directă la adresa stabilității și securității frontierelor externe ale UE. UE rămâne neclintită în sprijinul său față de Republica Moldova, rezistența, securitatea, stabilitatea, economia și aprovizionarea cu energie a acesteia, în fața activităților destabilizatoare instigate de actori externi”, se menționează într-un comunicat de presă al Delegației UE la Chișinău.

În context, președinta Maia Sandu a declarat că măsurile restrictive impuse de Consiliul UE împotriva celor care subminează democrația Republicii Moldova transmit un mesaj puternic – „împreună, suntem puternici în asigurarea unui viitor sigur”.

Și premierul Dorin Recean a menționat că decizia lui de a sancționa șase persoane și o entitate care subminează democrația și stabilitatea Republicii Moldova reprezintă un semn clar că Republica Moldova are sprijinul neclintit al UE în lupta împotriva războiului hibrid al Rusiei și încercările de a submina statul de drept și securitatea Moldovei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.