UE propune partidelor moldoveneşti să se grupeze

Uniunea Europeană crede că forţele politice din Republica Moldova trebuie să se grupeze în funcţie de alternativa pe care o propun, „marea alternativă de destin pe care o propun societăţii moldave”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă europarlamentarul Adrian Severin, vicepreşedinte al Grupului Socialistilor si Democratilor în Parlamentul European, la sfârşitul unei vizite de două zile în Republica Moldova, noteză Info-Prim Neo. Europarlamentarul a precizat că „alegerile care urmează nu sunt alegeri obişnuite. Este vorba de o alegere între două tipuri de destin: între trecut şi viitor, între stagnare şi dezvoltare, o alegere între o formă de viaţă care este caracterizată printr-un dinamism scăzut cu o opţiune undeva în periferia istoriei europene şi un alt model care se caracterizează prin modernitate europeană”. Acceptând faptul că fiecare formaţiune concurează pe liste proprii şi pe cont propriu, UE sugerează că, la momentul actual, nu se poate duce o luptă a fiecăruia contra tuturor. „Trebuie dusă o luptă pentru o anumită alternativă în care toate forţele politice de dreapta sau de stânga care vor să ofere aceiaşi alternativă de destin trebuie să încerce să rămînă împreună, să paveze calea pentru o posibilă guvernare comună”, a spus Adrian Severin. „Suntem extrem de preocupaţi de posibilitatea ca în focul luptei electorale să se pulverizeze forţele politice, elita politică, după alte criterii decât aceste criterii de alternativă de destin, de trecut şi viitor, alternativă majoră de mod de viaţă care este, de fapt, miza alegerilor ce urmează”, a specificat europarlamentarul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.