UE poartă răspundere pentru identificarea unei soluţii a conflictului transnistrean, cancelarul german

Uniunea Europeană poartă răspundere pentru identificarea unei soluţii a conflictului transnistrean. Declaraţia a fost făcută de către cancelarul german, Angela Merkel, care l-a primit joi, 19 mai, pe prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, aflat în vizită oficială în Germania, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al executivului de la Chişinău, interlocutorii au abordat subiecte ce ţin de stadiul actual al relaţiilor bilaterale moldo-germane, menţionând caracterul ascendent al acestora în domeniul politic, economic, investiţional şi cultural. De asemenea, s-a vorbit despre parcursul european al Republicii Moldova, acţiunile pe care le întreprinde Chişinăul în această direcţie şi perspectivele de dezvoltare pe termen scurt şi mediu. Oficialul german a spus că destinul Republicii Moldova este marcat de conflictul transnistrean, pentru care încă nu s-a găsit o soluţie. „Noi înţelegem situaţia Moldovei, deoarece şi Germania a fost afectată de scindare. Ne bucurăm mult că în luna iunie vor fi reluate negocierile în format 5+2, cu participarea tuturor părţilor implicate”, a spus Angela Merkel. Cancelarul a precizat că în discuţiile purtate cu preşedintele Federaţiei Ruse, Dmitrii Medvedev, a pledat pentru accelerarea procesului de identificare a unei soluţii care să conducă la reintegrarea Republicii Moldova. Referindu-se la Parteneriatul Estic, Angela Merkel a spus că la finele lunii septembrie, preşedenţia Polonă a Uniunii Europene va organiza un summit al Parteneriatului Estic, iar Germania va depune toate eforturile pentru ca Moldova să fie pe agenda discuţiilor. La rândul său, premierul Vlad Filat a declarat că Germania joacă un rol important în parcursul european al Moldovei. „Mizăm că în iunie vor fi reluate negocierile în format 5 + 2 pentru identificarea unei soluţii viabile şi durabile pentru problema transnistreană”, a spus prim-ministrul. Oficialul moldovean menţionat că Moldova este plenar implicată în realizarea angajamentelor asumate faţă de partenerii externi, iar în Parteneriatul Estic, statul moldovenesc a depus eforturile necesare pentru a beneficia de toate oportunităţile pe care le oferă acesta. La întrevederea cu Angela Merkel au mai participat vicepremierii Iurie Leancă, ministrul al afacerilor externe, Eugen Carpov, responsabil de reintegrare, dar şi Ambasadorul Republicii Moldova în Germania, Aureliu Ciocoi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.