UE oferă Moldovei 12 mln euro pentru proiecte în domeniul aprovizionării cu apă
Republica Moldova va primi peste 12 milioane de euro din partea Uniunii Europene pentru implementarea proiectelor în domeniul aprovizionării cu apă. Banii constituie cea de-a doua tranşă a „Programului de Susţinere a Politicilor de Sector în domeniul Apelor”, iniţiat în baza unui acord de finanţare semnat în 2009, transmite Info-Prim Neo.
Din prima tranşă de 15 milioane de euro au fost construite 10 km de apeduct şi sisteme de canalizare, a fost înlocuit utilajul la 37 staţii de pompare în sistemul de alimentare cu apă şi la 11 staţii de pompare în sistemul de canalizare.
În vederea obţinerii celei de-a treia tranşe, în valoare de 13 milioane euro, Ministerul Mediului are drept obiectiv elaborarea şi aprobarea legislaţiei secundare pentru implementarea Legii Apelor, Implementarea Proiectului Naţional de Alimentare cu Apă şi Canalizare, susţinut de Banca Mondială, asigurarea accesului a peste 55 de mii de locuitori la sistemele de alimentare cu apă.
Valoarea totală a proiectului este de 50 de milioane euro. Debursarea banilor este posibilă doar în condiţiile conformării de către Republica Moldova la indicatorii prevăzuţi în acordul de finanţare.