Organele de control alimentar din cadrul UE nu au găsit probleme de ordin sanitar-igienic la produsele importate din Moldova, deci va continua importarea vinurilor şi a altor produse agricole. Despre aceasta a declarat comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Štefan Füle, în cadrul şedinţei plenare a Parlamentului European din Strasbourg, transmite IPN.
„Referitor la solidaritatea şi unitatea comercială, vreau să adaug că am remarcat interzicerea importului produselor agricole din Moldova în Rusia. Noi nu cunoaştem cauze legate de siguranţa alimentară care ar justifica aceste măsuri”, a subliniat comisarul.
Štefan Füle a mai menţionat că, împreună Dacian Cioloş, responsabil de agricultura, va analiza posibilitatea măririi ulterioare a cotei la exportul vinului moldovenesc în UE. „Plus la această, intenţionăm să trimitem în Moldova pe termen scurt un grup de experţi care vor ajuta la înlăturarea ultimelor bariere cu care se confruntă câteva din ramurile economiei, precum avicultura. Aceste semne de solidaritate sunt aplicabile şi altor parteneri care suferă de presiune nedreaptă”, a mai spus comisarul.
Štefan Füle a declarat că Summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius se apropie repede şi promite să marcheze un pas important în asocierea politică şi integrarea economică a UE cu câteva state din Europa de Est. „În unele cercuri acesta este văzut clar – şi greşit – ca o ameninţare. Ca rezultat, asistăm la o presiune enormă pusă pe câţiva din partenerii noştri”, a mai adăugat comisarul.
Oficialul european a spus că participarea la Uniunea Vamală nu este compatibilă cu Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, negociată cu Ucraina, Moldova, Georgia şi Armenia. „Noua generaţie a Acordurilor de Asociere va aduce beneficii transformaţionale enorme, ce rezultă din apropierea legislaţiei şi a cadrului normativ, precum şi din liberalizarea pieţelor. Studiile independente afirmă că zona va crea beneficii substanţiale. Cu timpul, exporturile în UE se vor dubla, ceea ce va majora PIB-ul cu circa 12%. Însă pentru implementarea acestor beneficii, partenerii noştri trebuie să fie independenţi în politicile lor comerciale, ceea ce nu este aplicabil membrilor Uniunii Vamale”, a mai spus comisarul european.
Potrivit lui Štefan Füle, proiectul dezvoltării Comunităţii Economice Euroasiatice trebuie să respecte deciziile suverane ale partenerilor. Orice ameninţare din partea Rusiei, legată de semnarea posibilă a acordurilor cu Uniunea Europeană , este inadmisibilă. Aceasta se răsfrânge asupra oricăror forme de presiune.