UE lansează negocierile pentru crearea Zonei de Liber Schimb cu Republica Moldova

Uniunea Europeană a decis luni, 5 decembrie, să lanseze negocierile privind crearea Zonei de Liber Schimb cu Republica Moldova, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Tot astăzi, Uniunea Europeană a lansat negocierile şi cu Georgia. În cadrul negocierilor va fi abordată o gamă largă de aspecte economice şi comerciale, pentru a realiza o integrare economică mai strânsă cu UE. „O zonă liberă de comerţ va ajuta Moldova şi Georgia să devină mai competitive şi să beneficieze de piaţa unică europeană”, a declarat comisarul european pentru comerţ, Karel De Gucht. „Acest tip de integrare economică este una dintre pietrele de temelie ale relaţiilor noastre cu ţările Parteneriatului Estic”, a declarat comisarul pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Štefan Füle, precizând că Moldova şi Georgia au realizat suficiente progrese şi au îndeplinit un set de condiţii pentru a trece la integrarea economică treptată cu piaţa internă a UE. Această zonă de liber schimb va diversifica capacitatea de export şi va deschide Moldovei uşile spre o piaţă de circa 500 de milioane de consumatori. Scopul creării acestei zone este de a stimula creşterea economică şi investiţiile în ţările partenere din Europa de Est, precizează Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.