Uniunea Europeană este interesată ca în Republica Moldova să existe un Guvern stabil și o majoritate solidă în Parlament, pentru ca politicienii să poată conlucra împreună în beneficiul cetățenilor. Declarațiile aparțin înaltului comisar al UE pentru vecinătate și negocieri de extindere, Johannes Hahn, și au fost făcute la finalul vizitei sale în Republica Moldova. La Chișinău, oficialul european a avut întrevederi cu liderii Blocului ACUM, PSRM, PDM, dar și cu premierul Pavel Filip și cu președintele Igor Dodon, transmite IPN.
În declarațiile oferite presei, Johannes Hahn s-a arătat surprins de faptul că, până în prezent, nu au existat negocieri la nivel oficial pentru formarea unui Guvern și a unei majorități parlamentare. „În democrație este firesc să existe un guvern de coaliție, care presupune ca fiecare partid care formează coaliția să cedeze câte ceva”, a spus Johannes Hahn.
Potrivit oficialului european, niciunul din cele trei partide nu trebuie să fie exclus din discuțiile de formare a unei guvernări. Johannes Hahn a precizat că a chemat liderii celor trei partide la conjugarea eforturile pentru binele cetățenilor Republicii Moldova.
„Fiecare guvern trebuie să rămână angajat față de democrație, de statul de drept, de respectarea drepturilor omului, libertatea mass-media. Fiecare guvern trebuie să rămână angajat față de economia de piață și față de angajamentele cheie pe care Republica Moldova le are în lumina Acordului semnat cu Uniunea Europeană. Acestea sunt criteriile de bază pe care le vom avea atunci când vom evalua guvernul”, a spus Johannes Hahn.
Potrivit oficialului european, în cazul în care vor exista alegeri anticipate, există riscul ca Fondul Monetar Internațional să suspende programul de asistență financiară pentru Moldova, iar acest lucru va avea consecințe asupra asistenței financiare oferite de Uniunea Europeană. „După toate discuțiile purtate azi, consider că nu este o problemă foarte mare să se ajungă la o înțelegere în cazul în care va există voință politică, curaj și responsabilitate din partea tuturor”, a mai spus Johannes Hahn.
În ceea ce privește asistența macrofinanciară, oficialul a menționat că aceasta depinde realizarea condiționalităților înaintate încă în luna septembrie a anului 2018. Oficialul a precizat că unele au fost îndeplinite, dar mai există restanțe, iar crearea unui guvern stabil este necesară pentru îndeplinirea acestora.
Întrebat despre o eventuală coaliție între Partidul Democrat și Partidul Socialiștilor, Johannes Hahn a spus că pentru UE contează programul guvernului. Potrivit lui, nu contează ce este pe hârtie, ci contează pașii concreți care să aducă Republica Moldova la standarde democratice, la statul de drept și supremația legii. „Interesul nostru este să avem un vecin care să fie prosper, care să fie stabil, în care să existe pacea și acest lucru îl așteptăm de la guvern și asta va conta pentru noi când vom evalua guvernul”, a mai precizat Johannes Hahn.