„UE şi-a asumat angajamentul să sprijine R. Moldova la îndeplinirea scopurilor ambiţioase pe care le are în faţă. Componenţa delegaţiei noastre demonstrează că avem angajamente ferme să semnăm acest acord”, a declarat Gunnar Wiegand, şeful delegaţiei de negociatori a Uniunii Europene, la începutul primei runde de negocieri privind Acordul de asociere între R. Moldova şi UE. Negocierile au început în dimineaţa zilei de marţi, 12 ianuarie, la Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Negocierile au loc la nivel de experţi. Delegaţia moldovenească este condusă de către Natalia Gherman, viceministru de externe, iar cea europeană de către Gunnar Wiegand, director al Direcţiei pentru relaţii externe a Comisiei Europene. La începutul discuţiilor, şeful delegaţiei europene şi-a exprimat speranţa că în final se va reuşi semnarea unui acord nou aprofundat, care să depăşească acordul de cooperare dintre R. Moldova şi UE semnat anterior. Oficialul european a mai spus că Acordul de asociere va fi unul foarte detaliat, însă semnarea lui va presupune un proces îndelungat de discuţii, iar armonizarea cadrului juridic va sta la baza acestor negocieri. Gunnar Wiegand a spus că acesta este primul Acord de asociere negociat de către UE cu o ţară, după semnarea Tratatului de la Lisabona, astfel încât aceste negocieri ar fi un proces instructiv pentru comunitatea europeană. „Ritmul de progres depinde de pregătirea R. Moldova de a-şi îndeplini angajamentele”, a conchis şeful delegaţiei UE. Pe parcursul negocierilor, experţii europeni şi moldoveni se vor reuni în patru grupuri de lucru: Dialogul politic şi reformele, cooperarea în domeniul politicii externe şi de Securitate; Cooperarea economică, sectorială şi financiară; Justiţia, libertatea şi securitatea şi Contactele interumane.