UE aşteaptă Strategia de reformare a justiţiei până la jumătatea lunii noiembrie

Uniunea Europeană aşteaptă aprobarea Strategiei de reformare a sistemului justiţiei până la mijlocului lunii noiembrie. Depăşirea termenului în condiţiile nealegerii şefilui statului şi declanşării alegerilor parlamentare anticipate ar putea atrage stoparea finanţărilor în domeniul dat. Declaraţii în acest sens a făcut Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova în cadrul şedinţei Clubului de presă de la Chişinău, notează Info-Prim Neo. „Noi aşteptam de mult timp de la colegii din Moldova ca să fie elaborată şi aprobată o Strategie de reformare a întregului sistem de justiţie”, a menţionat Dirk Schuebel. Oficialul a reiterat că UE va acorda Moldovei, drept sprijin bugetar, o finanţare în sumă de 50 mln euro pentru implementarea acestei reforme importante. El a spus că personal, dar şi alţi ambasadori, au fost invitaţi la mai multe şedinţe ale Comisiei pentru reformarea sectorului justiţiei, condusă de preşedintele parlamentului şi preşedinte interimar al ţării Marian Lupu. „Din câte s-a vorbit, anume domul Lupu şi-a asumat responsabilitatea să coordoneze acest proces. Şi trebuie să remarc că discuţiile au fost interesante. Însă, după unele dezbateri mai recente din Parlament, mi s-a creat impresia că nu s-a ajuns la un consens, iar până la jumătatea lui noiembrie sunt doar câteva săptămâni”, a specificat Schuebel. Potrivit afirmaţiilor sale, nu Delegaţia UE va aprecia modul în care va fi implementată Strategia de reformare a sectorului justiţiei în Moldova, dar experţii europeni care vor sosi cu misiuni de evaluare, iar criteriile de evaluare vor fi cele aplicate şi în cazul altor ţări care au aderat sau doresc să adere la UE. „Va fi aplicat acelaşi principiu despre care am vorbit de nenumărate ori: mai mult pentru mai mult. Acele sectoare ale justiţiei care vor implementa mai bine reformele preconizate în Strategie şi vor obţine rezultate mai bune, acelea şi vor beneficia de o asistenţă financiară mai mare. Avem şi un exemplu concludent. Comisia Europeană acordă suport bugetar pentru un program de aprovizionare cu apă a unor localităţi. Din cauza că unele acţiuni convenite cu partea moldavă nu s-au făcut la timp, prima tranşă din finanţarea preconizată nu a fost transferată către buget. Mai apoi, situaţia a fost remediată şi tranşa a doua va fi debursată”, a relevat el. Revenind la reformarea sectorului justiţiei, Dirk Schuebel a spus că este necesară aprobarea Strategiei până la jumătatea lunii noiembrie. „Teamă mi-i că dacă se întârzie şi dacă nu va fi ales preşedintele ţării şi vor fi anunţate alegeri parlamentare anticipate, va trebui să stopăm temporar finanţarea, iar după alegeri va fi necesar din nou să reluăm procesul de discuţii, lucrurile se vor întinde pe o perioadă mai lungă”, a adăugat şeful Delegaţiei UE în Republica Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.