Uniunea Europeană are nevoie de Parteneriatul Estic și țările din Parteneriatul Estic au nevoie de UE. Declarația îi aparține lui Christian Danielsson, directorul Comisiei Europene pentru politici de vecinătate, prezent pe 17 septembrie la discuțiile publice despre viitorul Parteneriatului Estic, care au avut loc la Chișinău, transmite IPN.
În discursul său, Christian Danielsson a menționat că Parteneriatul Estic este cheia consolidării relației dintre Uniunea Europeană și țările partenere din estul Europei, care permite rezolvarea în comun a problemelor și împărtășirea valorilor comune. Potrivit oficialului european, în decursul celor 10 ani de la constituirea Parteneriatului Estic, schimburile comerciale dintre UE și cele șase țări semnatare au crescut cu 70%. „Am facilitat peste 80 000 de schimburi academice și de tineret, orientate spre studii sau activități de predare. Mii de tineri din țările partenere, inclusiv Republica Moldova, au fost implicați în activități finanțate de UE”, a spus directorul CE pentru politici de vecinătate.
Oficialul european a menționat că UE lucrează și la consolidarea conectivității cu țările partenere. „Către anul 2030, în această regiune este prevăzută reabilitarea a peste 8000 de kilometri de drumuri și căi ferate”, a declarat oficialul european.
Sprijinul societății civile este un alt aspect care ține de parteneriatul dintre UE și țările din estul Europei. „Noi vrem să promovăm inovația socială prin intermediul societății civile. O societate civilă vioaie este de o importanță crucială pentru servicii publice de calitate, pentru responsabilizarea și monitorizarea acțiunilor guvernării”, a spus Christian Danielsson.
Potrivit oficialului european, în Republica Moldova se lucrează la consolidarea supremației legii prin reforme suplimentare promovate de guvern. „Avem nevoie de transparență, de reguli clare. În următorii ani avem nevoie de voință politică pentru a promova aceste reforme în societate”, a spus Christian Danielsson.
Oficialul european a menționat că în 2020, în Zagreb, va avea loc un summit important, unde se va decide viitorul Parteneriatului Estic.
În deschiderea evenimentului, Tatiana Molcean, secretar de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, a menționat că realizările Republicii Moldova în cadrul Parteneriatului Estic sunt multe. „În cadrul discuțiilor legate de viitorul Parteneriatului Estic vom vedea ce trebuie făcut pentru a înmulți realizările”, a spus Tatiana Molcean.
Oficialul MAEIE a scos în evidență importanța vizitei în Republica Moldova a directorului Comisiei pentru politici de vecinătate Christian Danielsson. „Vom avea posibilitatea să discutăm într-adevăr despre relațiile de cooperare dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană”, a declarat Tatiana Molcean.
La rândul ei, Olesea Stamate, ministrul justiției, a precizat că, după un deceniu de cooperare, este timpul pentru o evaluare a relațiilor dintre Republica Moldova și UE. „În ultimii ani, cooperarea noastră s-a concentrat pe cele 20 de obiective concrete pe patru domenii: economie, buna guvernare, conectivitate și contacte interumane”.
Olesea Stamate a menționat că rezultate bune au fost obținute în domeniile economiei, conectivității și contactelor interumane. „În sfera bunei guvernări, în special în sfera justiției și a combaterii corupției, suntem restanțieri. Aceste domenii necesită implicare maximă pentru a genera schimbări”, a spus Olesea Stamati.
Potrivit ministrului justiției, în reformele prevăzute accentul se va pune pe realizarea unor acțiuni care vor contribui la resetarea sistemului de justiție. „Încercăm să identificăm acele opțiuni care vor contribui la eficientizarea și curățarea din sistemului justiției din interior, unde este posibil. Unde nu, cu intervenție din exterior”, a declarat Olesea Stamate.
Ministrul justiției a mai precizat că buna guvernare și o justiție independentă sunt elementele cheie în cadrul Parteneriatului Estic.
Discuțiile publice despre viitorul Parteneriatului Estic au fost organizate de Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova și Platforma Societății Civile din cadrul PaE.