UE arată altfel de condiționalitate la deblocarea asistenței financiare pentru Moldova, opinie

Moldova repetă exercițiul de restabilire a asistenței financiare europene la doar 4 ani de la prima suspendare, provocată de frauda din sistemul bancar, dezvăluită după alegerile parlamentare din 2014, scrie politologul Dionis Cenușa într-un articol de analiză pentru Agenția IPN.

El constată că în anul 2019 restabilirea accesului la finanțarea europeană a avut loc într-un tempou rapid, fără a fi setate careva (pre)condiții.

În opinia lui Dionis Cenușa, UE a făcut o evaluare politică a acțiunilor întreprinse de noua guvernare în primele circa 2 luni de mandat. Cu alte cuvinte, deblocarea asistenței în 2019 se bazează mai mult pe credibilitatea și intenționalitatea Guvernului și a majorității parlamentare, decât pe evaluarea unor rezultate definitive și concrete, punctează Dionis Cenușa.

UE a impus o serie de condiționalități pentru Partidul Democrat la începutul lui 2016, ale căror evaluare era esențială pentru a restabili asistența bugetară. În același timp, la reluarea sprijinului bugetar în 2019, UE nu a solicitat nicio condiționalitate specifică de la coaliția PSRM-ACUM, reiese din comparația făcută de politolog.

Dionis Cenușa afirmă că, pe de o parte, condițiile UE solicitate pentru deblocarea asistenței în 2018 au fost adresate Partidului Democrat, suspectat de anularea rezultatelor alegerilor din Chișinău printr-o justiție controlată. Pe de altă parte, instituirea guvernării în 2019 a avut loc prin eșuarea tentativei lui Vladimir Plahotniuc de a-și perpetua puterea, subordonând Curtea Constituțională și alte instituții de stat, argumentează politologul.

Din aceste considerente, condiționalitatea vizavi de asistența bugetară a UE pentru Moldova pare să-și fi pierdut relevanța, cel puțin temporar, odată cu înfrângerea regimului oligarhic, opinează Dionis Cenușa.

Al doilea punct de diferențiere, dezbătut de către politolog, constă în schimbarea de atitudine față de acțiunile guvernării în Moldova.

Pe perioada Partidului Democrat, instituțiile europene demonstrau o atitudine severă, ceea ce contrastează cu tratamentul prietenos și neexigent față de guvernarea PSRM-ACUM. Lipsa de exigență din partea UE poate fi dedusă din acțiunile noilor autorități de la Chișinău considerate drept progres suficient pentru restabilirea asistenței bugetare în 2019, comentează Dionis Cenușa.

Nu în ultimul rând, mai scrie politologul, iese în evidență viteza cu care instituțiile europene au dezghețat asistența bugetară în 2016 și, respectiv, în 2019. El crede că datorită lipsei de condiționalitate, motivată de o abordare euforică vizavi de guvernarea forțelor anti-oligarhice (blocul ACUM), UE a activat asistența sa financiară în mai puțin de 2 luni. În 2016, același proces a fost influențat de o doză enormă de neîncredere față de Partidul Democrat, asociat cu furtul bancar, care a dus la deblocarea banilor doar după 10 luni de la stabilirea și evaluarea gradului de îndeplinire a condițiilor UE, explică Dionis Cenușa.

Oricât de armonios ar fi dialogul UE-Moldova în prezent, condiționalitatea face parte din mecanismul de acordare a oricărui tip de asistență financiară europeană. În mod inevitabil, condiționalitatea va reveni în joc atunci când va fi pusă în dezbatere asistența macro-financiară, concluzionează politologul.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.