Guvernarea din Republica Moldova trebuie să demonstreze că are nu doar o viziune europeană de viitor, dar şi lucruri palpabile, care să convingă cetăţenii şi partenerii europeni că este responsabilă. Sugestia vine de la Igor Boţan, directorul Asociaţiei pentru Democraţie Participativă ADEPT. În cadrul unui forum de discuţii axat pe procesul de integrare europeană, Igor Boţan a menţionat că guvernanţii de la Chişinău sunt trataţi cu indulgenţă de europeni doar pentru faptul că în vorbe promovează vectorul european. Expertul şi-a exprimat însă îngrijorarea că UE, mai aproape de semnarea Acordului de Asociere, ar punea impune unele condiţionalităţi, cum s-a întâmplat în cazul Ucrainei, transmite IPN.
„UE tratează acum guvernarea din Moldova ca pe nişte participanţi la trafic care sunt obişnuiţi să încalce regulile de circulaţie. Reformele iniţiate de Moldova implică schimbări dramatice de structură, personal. Dar vedem că cei care au fost implicaţi în scheme de corupţie sau scandaluri stau în scaune în continuare, iar relaţiile foarte speciale cu grupurile politice rămân la fel de actuale, în pofida reformelor iniţiate”, a remarcat analistul.
Igor Boţan a mai spus că situaţia din Ucraina ar fi fost alta dacă europenii ar fi condiţionat semnarea Acordului de Asociere cu 6 luni înainte. „Ucraina este esenţială pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, pentru că noi nu ştim cu se va soluţiona conflictul transnistrean şi cum va influenţa parcursul nostru. Mă tem că în situaţia Republicii Moldova se va întâmpla aşa că vor apărea condiţionalităţi în ajun şi se vor întâmpla lucruri similare cu cele din Ucraina”, a menţionat directorul ADEPT.
În contextul acestor discuţii, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola a spus că UE este într-un dialog strâns cu guvernarea de la Chişinău pentru a identifica sectoarele în care e nevoie de aplicat unele condiţii. „Am avut discuţii şi cu Ucraina pe mai multe sectoare, şi dacă nu ar fi existat justiţia atât de selectivă, situaţia ar fi fost cu totul alta. Când am impus anumite condiţionalităţi Ucrainei, am vrut să vedem o schimbare a situaţiei şi am aşteptat ca ei să oprească deteriorarea dramatică a situaţiei. Moldova nu are acest gen de probleme”, a spus Pirkka Tapiola.
Diplomatul european a subliniat că efectele Acordului de Asociere asupra cetăţenilor Republicii Moldova vor fi resimţite în funcţie de gradul de pregătire al instituţiilor statului şi de cât de bine va fi combătut fenomenul corupţiei. Totodată acesta a reiterat angajamentul Uniunii Europene faţă de Republica Moldova şi a subliniat că UE va oferi finanţare în funcţie de eficienţa reformelor implementate de guvernarea de la Chişinău.
Prima conferinţă anuală a Forului de Dezbateri pe Integrarea Europeană a Republicii Moldova a fost organizată de către Asociaţia Pentru Politică Externă şi Fundaţia germană Friedrich Ebert, în parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.