Comisia Europeană, în numele UE, a aprobat debursarea a 30 de milioane de euro din asistența macrofinanciară pentru Moldova. Aceasta este cea de-a doua și ultima tranșă din cadrul actualului program de asistență macrofinanciară pentru Moldova, prima tranșă în valoare de 30 de milioane de euro fiind acordată în octombrie 2019. Tranșa a doua este alcătuită din 10 milioane de euro sub formă de grant și 20 de milioane de euro sub formă de împrumut pe termen lung, cu dobândă scăzută, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă, programul este destinat pentru a ajuta Moldova în acoperirea nevoilor sale de finanțare externă, ceea ce este deosebit de important în contextul pandemiei deCOVID-19.
„Uniunea Europeană este alături de cetățenii Moldovei în aceste vremuri dificile. De asemenea, doresc să felicit Moldova pentru eforturile depuse în realizarea reformelor, de exemplu în îmbunătățirea sistemului de justiție și combaterea corupției”, a Paolo Gentiloni, comisar pentru economie.
Debursarea urmărește îndeplinirea angajamentelor politice convenite cu UE, precum este stipulat în Memorandumul de Înțelegere. Acestea includ măsuri importante în domeniile guvernanței sectorului financiar, a sectorului public, lupta împotriva corupției și spălării banilor, domeniul energiei și a climatului de afaceri și implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA). Tranșele asistenței macrofinanciare sunt condiționate de un progres semnificativ în programele FMI. Moldova a finalizat cu succes cea de-a șasea și ultima revizuire a Facilității extinse de creditare, pe trei ani, și a Mecanismului de finanțare extinsă al Fondului FMI din martie 2020.
Debursările asistenței macrofinanciare sunt condiționate și de îndeplinirea anumitor precondiții politice. Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE) consideră că s-au înregistrat progrese intermediare suficiente în acest scop, în special în ceea ce privește seria de acțiuni specifice pe termen scurt, comunicate de către UE autorităților din Moldova în luna februarie, legate, printre altele, de justiție, anticorupție, mass-media și societatea civilă. Autoritățile moldovenești s-au angajat, de asemenea, să continue reforma justiției, în special prin prezentarea modificărilor constituționale mult așteptate pentru reforma judiciară, în conformitate cu standardele internaționale. Prin urmare, Comisia și SEAE consideră că precondițiile politice pentru acordarea celei de-a doua tranșe a asistenței macrofinanciare au fost îndeplinite.
În mod separat, UE pune la dispoziția Moldovei și alte împrumuturi de asistență macrofinanciară în valoare de 100 de milioane de euro, ca parte a deciziei de a acorda asistență macrofinanciară pentru zece țări partenere pentru a le ajuta să limiteze efectele economice negative provocate de pandemia de coronavirus. Comisia este pregătită să acorde prima tranșă a acestei asistențe macrofinanciare în cel mai scurt timp, după adoptarea legală a Memorandumului de Înțelegere cu Republica Moldova. Memorandumul de Înțelegere stabilește acțiunile politice pentru a fi îndeplinite în schimbul ajutorului.