UE acordă 15 milioane de euro pentru reforma administraţiei publice

Un acord de finanţare în valoare de 15 milioane de euro a fost semnat luni, 26 septembrie, între Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană, în persoana premierului Pavel Filip şi comisarului european pentru politica de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, transmite IPN.

După semnare, premierul a declarat că vizita oficialului european reprezintă o recunoaştere a eforturilor guvernării şi semnalează angajamentul continuu al partenerilor europeni. Pavel Filip a adăugat că la întrevederea cu Johannes Hahn a discutat despre necesitatea aplicării reformelor adoptate, dar şi despre priorităţile din perioada imediat următoare, cum ar fi în domeniul combaterii corupţiei, investigării furtului din sistemul bancar, adoptarea unui nou cod al audiovizualului, reformarea sistemului financiar-bancar. Pavel Filip a accentuat că, datorită suportului oferit de UE, urmează lansarea reformei administraţiei publice.

Comisarul Johannes Hahn a accentuat că reformarea administraţiei publice este în primul rând în beneficiul cetăţenilor şi că politicul trebuie să fie cât mai puţin implicat în acest domeniu. În cadrul reformei urmează a fi creat şi un sistem electronic pentru achiziţii publice.

Johannes Hahn a mai menţionat că UE este în aşteptarea noului program al FMI pentru Moldova, ca să deblocheze finanţarea pentru ţară. Noul program este important şi pentru asigurarea unei stabilităţi macro-economice a Republicii Moldova, a subliniat comisarul.

Cât priveşte conflictul transnistrean, Johannes Hahn a reiterat că UE susţine găsirea unei soluţii paşnice cu respectarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii statului.

Johannes Hahn efectuează o vizită în Republica Moldova de o zi, pe 26 septembrie. Comisarul european urmează să se vadă şi cu preşedintele Parlamentului, Andrian Candu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.