În timp ce reformele din sectorul economic și bancar au avansat pe parcursul anului 2018, reformele structurale fundamentale ale sistemului judiciar, lupta împotriva corupției, investigarea fraudei bancare și asigurarea pluralității mass-media au rămas în urmă. Este concluzia Raportului anual privind implementarea Acordului de Asociere pentru perioada iulie 2018 - iulie 2019, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene, în urma invalidării netransparente a alegerilor primarului de la Chișinău din iunie 2018, UE și alți actori internaționali au remarcat o stagnare în situația statului de drept și a democrației, care sunt valori și principii cheie ale Acordului de Asociere UE-Moldova. Ținând cont de aceste evoluții, UE a decis, în 2018, să rețină plata sprijinului bugetar și asistență financiară macroeconomică pentru Moldova. De asemenea, a recalibrat și redus ajutorul financiar suplimentar.
În comunicat se menționează că noul guvern, care a venit la putere în iunie 2019, s-a angajat să consolideze punerea în aplicare a Acordului de Asociere. Guvernul de la Chișinău a adoptat o serie de programe axate pe reformele cele mai urgente și a luat măsuri semnificative, în special pe cadrul electoral, în lupta împotriva corupției și în depolitizarea instituțiilor statului. Ca răspuns, Comisia a reluat asistența de sprijin bugetar și a semnat trei acorduri de finanțare cruciale, în valoare totală de aproape 55 de milioane de euro.
Federica Mogherini, înalt reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, menționează că noul guvern moldovenesc a început un plan de reformă important pentru consolidarea democrației și a statului de drept în țară. „Ne așteptăm ca autoritățile să își respecte angajamentele asumate și să pună în aplicare ambițiosul Acord UE-Moldova, în beneficiul cetățenilor noștri. În calitate de UE, suntem pregătiți să continuăm să însoțim și să susținem această muncă, pentru că prețuim mult prietenia noastră”, a declarat Federica Mogherini.
Comisarul european pentru politica europeană de vecinătate și negocieri pentru extindere, Johannes Hahn, susține că acordurile de finanțare a guvernului pentru dezvoltarea locală durabilă și statul de drept, semnate deja, vor permite implementarea programelor care aduc rezultate tangibile pentru oamenii din Moldova. „Suntem pregătiți să intensificăm în continuare sprijinul și sfaturile noastre financiare ca răspuns la agenda de reformă robustă a guvernului. Toate acestea sunt semne clare ale aprecierii noastre pentru pașii deja luați și o încurajare a autorităților de a continua pe calea lor de reformă”, a spus oficialul.
Raportul a fost pregătit de Serviciul European de Acțiune Externă și serviciile Comisiei Europene.