UE a lansat un nou proiect de asistenţă tehnică în Moldova

A fost lansat un nou proiect de asistenţă tehnică în cadrul Programului Suport Bugetar Sectorial (45 mln euro), finanţat de Uniunea Europeană – „Stimularea Economică în Zonele Rurale” (ESRA), transmite Info-Prim Neo. ESRA îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea politicilor economice la nivel de ţară şi sector, să sporească activităţile de afaceri în zonele rurale şi să asigure mai multă transparenţă, responsabilitate şi eficienţă sistemelor de management financiar în sectorul public. Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, a menţionat că beneficiarii finali ai proiectului vor fi nu instituţiile care îşi vor perfecţiona cadrul de politici de dezvoltare rurală, ci comunităţile, oamenii , întreprinderile mici şi mijlocii, cărora le revine un rol importat în prosperarea comunităţilor. „Viziunea Guvernului este de a asigura o creştere economică echilibrată pe întreg teritoriul ţării. Este important să oferim aceleiaşi oportunităţi oamenilor din toate regiunile”, a specificat Lazăr. Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, a prezentat modul în care sunt abordate şi soluţionate în UE aspectele ce ţin de dezvoltarea rurală. Ambasadorul a evidenţiat necesitatea de a încorpora stimularea economică în conceptul de dezvoltare rurală. Dirk Schuebel a trecut în revistă programele de stimulare economică rurală operate de Uniunea Europeană în Republica Moldova şi, în primul rând, Programul Suport Bugetar Sectorial şi Proiectul de asistenţă tehnică ESRA. „Sunt convins că aceste programe de stimulare economică rurală, implementate în comun de Guvernul Moldovei şi UE, vor avea un impact pozitiv asupra condiţiilor de muncă şi de trai ale persoanelor care locuiesc în zonele rurale ale Republicii Moldova, îndeosebi în ceea ce priveşte crearea de noi afaceri şi locuri de muncă şi accesul optimizat la servicii, astfel contribuind la limitarea fluxurilor de migraţie din zonele rurale în cele urbane ale ţării şi peste hotare", a relevat şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova. Fhilip Santens, liderul echipei proiectului, a precizat că acesta va fi implementat de către CFA Consulting Group (Germania) şi Oxford Policy Management ( Marea Britanie). Bugetul proiectului este de 2,5 mln euro. Durata de implementare e de 24 de luni, până la sfârşitul lui decembrie 2013. Programul Suport Bugetar Sectorial, implementarea căruia a început în 2011, are 120 de indicatori de performanţă printre care: instruirea consilierilor economici raionali, cursurile de instruire vor demara în curând. Întreprinderile mici şi mijlocii vor putea beneficia de granturi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.