Ucraina rămâne consecventă în ceea ce ţine de reglementarea transnistreană, ambasador

Ucraina rămâne consecventă în ceea ce ţine de rezolvarea conflictului transnistrean şi susţine integritatea teritorială a Republicii Moldova. Totodată, Ucraina îşi va respecta obligaţiile de mediator în procesul de reglementare transnistreană şi va insista ca şi alţi parteneri de negocieri să o facă. Declaraţii în acest sens a făcut ambasadorul ucrainean, Ivan Gnatişin, la conferinţa privind securitatea organizată la Academia militară „Alexandru cel Bun”, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Ucrainei la Chişinău, Ivan Gnatişin s-a declarat convins că implementarea reformelor în Moldova şi Ucraina va contribui direct la restabilirea securităţii regionale.

Ambasadorul a menţionat că aşa-zisa „criză din Ucraina” este o exprimare greşită. De fapt, spune el, conflictul cu care se confruntă ţara sa are trei dimensiuni – geopolitică, adică un conflict al Rusiei cu Occidentul, bilaterală- între Rusia şi Ucraina, şi civilizaţională – lupta poporului ucrainean pentru viitorul său european. Diplomatul a menţionat că niciun conflict din spaţiul CSI aşa şi nu a ajuns să fie rezolvat, iar aceasta simbolizează faptul că a scăzut eficienţa sistemului mondial de securitate.

Ivan Gnatişin a amintit că recent au fost comemorate victimele genocidului tătarilor din Crimeea, care în 1944 au fost deportaţi din locurile lor de baştină şi supuşi presiunilor. „Ocuparea, în 2014, a Crimeii de către Rusia este o nouă provocare pentru Ucraina şi pentru tătari”, a menţionat diplomatul.

Ambasadorul e de părere că victoria de la concursul internaţional „Eurovision” a interpretei ucrainene de origine tătărească, Jamala, cu piesa care se numeşte „1944”, a permis informarea comunităţii internaţionale despre problemele cu care se confruntă poporul ucrainean.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.