Oficialii ucraineni declară că președintele american Donald Trump ar trebui să-l concedieze pe emisarul său special Steve Witkoff, ca urmare a comentariilor recente în legătură cu teritoriile ocupate ale Ucrainei, transmite IPN.
Steve Witkoff este o figură cheie din partea SUA în negocierile de pace între Rusia și Ucraina. Într-un răspuns oferit comentatorului american Tucker Carlson, Witkoff a subliniat că „ucrainenii care locuiesc în teritoriile ocupate de armata rusă vor să trăiască sub stăpânirea Federației Ruse”.
„Ei sunt vorbitori de limbă rusă și au existat referendumuri în care majoritatea populației a optat pentru stăpânirea rusă”, a declarat Steve Witkoff, omițând faptul că plebiscitele s-au desfășurat sub amenințarea armată a Rusiei, scrie The Kyiv Independent
În consecință, comentariile controversate ale lui Steve Witkoff au stârnit critici din partea deputaților ucraineni. Președintele Comisiei legislative pentru Afaceri Externe de la Kiev, Oleksandr Merezhko, a cerut eliminarea trimisului prezidențial din negocierile de pace, pe motiv că „Witkoff pune sub semnul întrebării integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei, iar asemenea declarații sunt inacceptabile și contravin politicii SUA față de Ucraina”.
Demnitarul de la Kiev a adăugat că „ar fi mai bine ca președintele american Donal Trump să-l recheme pe Steve Witkoff din delegația americană, în caz contrar se creează o impresie greșită despre politica externă a SUA”.
Drept răspuns la criticile în adresa lui Steve Witkoff, vicepreședintele SUA, JD Vance, a scris într-o postare pe rețele de socializare că emisarul american face „un lucru incredibil” și că „oamenii care-l insultă pe Witkoff sunt supărați pe el că reușește acolo unde au eșuat alții timp de 40 de ani, în plus, multă diplomație se rezumă la o simplă abilitate: nu fi idiot”, afirmă vicepreședintele SUA.
Sursa foto: real-estate-impact.miami.edu
📢 IPN este și pe Google News. Abonați-vă!