Ucraina este la momentul de față statul cu cel mai mare import de arme din lume, potrivit analizelor realizate de Institutul pentru Cercetări de Pace din Stockholm (SIPRI). În perioada 2020-2024, importul de arme grele al Ucrainei a crescut de aproape o sută de ori, în comparație cu perioada 2015-2019, transmite IPN.
Datele studiului se referă la volumul livrărilor de arme, nu la valoarea financiară. Iar în condițiile în care acest volum poate fluctua semnificativ de la an la an, cercetătorii compară perioade de cinci ani, în acest caz perioada 2015-2019.
8,8% din volumul total al importurilor de arme grele la nivel mondial ajung în Ucraina. Cel puțin 35 de țări au contribuit la înarmarea Ucrainei după începutul războiului la scară largă, în februarie 2022, Statele Unite ale Americii reprezentând 45%, urmate de Germania, 12%, și Polonia, 11%.
În urma cercetărilor s-a constatat că importurile europene de arme au crescut cu 155% în perioadele de timp 2015-2019 și 2020-2024.
„Noile date privind transferurile de arme reflectă în mod clar reînarmarea, care are loc între statele din Europa ca răspuns la amenințarea din partea Federației Ruse’’, a menționat Mathew George, director de program la SIPRI.
Totodată, în perioada respectivă, India s-a clasat pe locul doi, înregistrând 8,3% din importul de armament, urmată de Qatar, cu 6,8%, Arabia Saudită, cu 6,8%, și Pakistan, cu 4,6%.
De notat că președintele SUA, Donald Trump, a suspendat ajutorul militar pentru Ucraina. Această decizie a venit în urma eșuării discuției din Biroul Oval dintre liderul de la Casa Albă și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Foto: Alexander Cook /US Air Force/Staff Sgt