UCM şi PSD fuzionează
Uniunea Centristă (UCM) şi Partidul Social Democrat (PSD) fuzionează, transmite Info-Prim Neo.
Preşedintele PSD, Dumitru Braghiş a comunicat vineri, 26 iunie, în cadrul unei conferinţe de presă că noua formaţiune va avea la bază ideile constructive ale social-democraţilor, „care vor duce la rezolvarea problemelor R. Moldova”.
„Ne confruntăm cu o criză politică pentru că Partidul Comuniştilor (PCRM) nu a reuşit să formeze un climat politic normal pentru discuţii, care ar permite soluţionarea problemelor din societate. Doar un partid de centru-stânga poate să fie o alternativă pentru guvernarea comunistă”, a declarat declarat Dumitru Braghiş.
„Reieşind din situaţia economică şi politică, am constatat că este necesar să demarăm acest proiect, la baza căruia va sta legea şi interesul naţional, patriotismul şi grija faţă de societate”, a declarat liderul informal al UCM, Vasile Tarlev (Curtea Supremă de Justiţie a invalidat Congresul UCM din decembrie 2008, la care Tarlev a fost ales preşedinte – n.r.).
Braghiş şi Tarlev au spus că nu au decis încă cum se va numi noua formaţiune, care va fi sigla, sau cine va fi preşedinte. Ei şi-au exprimat regretul că Partidul Democrat (PDM) a refuzat să facă parte din acest proiect.
„Proiectul PDM – Marian Lupu este ghidat de PCRM. Faptul că Marian Lupu lucrează cu aceleaşi metode ca şi PCRM demonstrează că aşchia nu sare departe de trunchi”, a mai spus Vasile Tarlev.
PSD şi UCM încă nu au decis sub ce formă vor participa la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie. În opinia celor doi lideri, pentru a construi o societate democrată în R. Moldova, este necesar ca pragul electoral să fie de 4%, şi nu de 5% în prezent.
La alegerile parlamentare din 5 aprilie PSD a acumulat 3,7% din voturi, iar UCM 2,75%. Pragul electoral a fost de 6%.