TVR contestă deciziile CCA din Republica Moldova la Curtea de Apel Chişinău

Consiliul de Administraţie (CA) al Televiziunii Române (TVR) a decis, în şedinţa de marţi, 27 noiembrie 2007, contestarea la secţia de contencios administrativ a Curţii de Apel Chişinău, a deciziilor Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), privind scoaterea la concurs a frecvenţei şi, respectiv, atribuirea licenţei aparţinând Televiziunii Române altui radiodifuzor, în sensul anulării acestora, informează biroul de presă al TVR, citat de Info-Prim Neo. Hotărârea CA al TVR a fost luată în urma respingerii plângerii prealabile formulate de Televiziunea Română către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, prin care TVR a solicitat CCA să-şi revoce cele două decizii. Astfel, TVR îşi menţine, în consecinţă, poziţia potrivit căreia aceste decizii ale CCA au fost adoptate cu nerespectarea legislaţiei în vigoare din Republica Moldova, în concret, a art. 27 din Codul Audiovizualului din Republica Moldova, care stabileşte că retragerea unei licenţe se poate dispune de către CCA numai în cazul în care, din motive tehnice, radiodifuzorul nu respectă grila de programe anunţată mai mult de 45 de zile. Sursa citată reaminteşte că retragerea licenţei este contrară şi înţelegerii dintre TVR şi CCA, materializată în acordul privind difuzarea emisiunilor Televiziunii Române pe teritoriul Republicii Moldova pe anii 2006-2011, în baza căruia CCA eliberase Televiziunii Române licenţa de retransmisie, care prevede la art. 10.1. şi 10.2. că litigiile privind acest acord se soluţionează prin negocieri şi consultări şi, în final, în instanţă. CCA nu a chemat niciun moment SRTv la astfel de negocieri şi consultări, în cazul în care considera că acest lucru este necesar. De asemenea, biroul de presă precizează că, în acest moment, TVR nu datorează parţii moldovene nicio sumă restantă, fiind achitate toate obligaţiile anterioare. Totodată, CA al SRTv a decis menţinerea solicitării privind acordarea de către instanţă de daune materiale şi morale în valoare de 500.000 de euro. Adiţional, biroul de presă al TVR, furnizează propria viziunea asupra cazului în ansamblu. Astfel, în data de 28 decembrie 2006, a fost semnat protocolul de colaborare dintre TVR şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale (Întreprinderea de Stat „Radiocomunicaţii”) din Republica Moldova privind retransmisia TVR 1 pe teritoriul Republicii Moldova, valabil până la data de 13 iunie 2007. Imediat după ce a fost semnat acest protocol, TVR a demarat demersurile pentru găsirea de noi surse de finanţare pentru transmisia TVR 1 în Republica Moldova, cu începere din luna iunie 2007. În urma acţiunilor întreprinse, Guvernul României a identificat sursele de finanţare necesare, pe care le-a comunicat oficial autorităţilor de la Chişinău (TVR este semnatar al protocolului privind retransmiterea postului TVR 1 în Republica Moldova, însă nu este responsabil de finanţarea retransmisiilor pe teritoriul Republicii Moldova). Odată cu finalizarea negocierilor dintre cele două guverne şi reglementarea modalităţilor de plată, urma să se încheie un nou protocol între TVR şi Ministerul Dezvoltării Informaţionale din Republica Moldova privind retransmiterea în direct a TVR 1 în Republica Moldova, iar noul document urma să acopere, retroactiv, şi costurile aferente redifuzării după data de 13 iunie 2007 (la cererea autorităţilor de la Chişinău, Întreprinderea de Stat „Radiocomunicaţii” nu a întrerupt retransmisia programului TVR 1 după data de 13 iunie 2007, data la care a încetat protocolul). Televiziunea Română a protestat faţă de decizia CCA din Republica Moldova de a acorda frecvenţa care aparţinea TVR 1 unui alt post de televiziune. TVR este titularul licenţei de emisie nr. 014557 din 14 februarie 2006, valabilă până în 16 februarie 2011, licenţă eliberată de CCA. Până în prezent, Societatea Română de Televiziune nu a încheiat niciun contract cu ICS Telefe M International SRL, compania care a câştigat licitaţia organizată de CCA. TVR a încheiat contracte privind acordarea neexclusivă a dreptului de retransmitere integrală a postului TVR 1 cu societăţile de cablu din Republica Moldova care au solicitat acest lucru, astfel de retransmiteri fiind aprobate şi prin decizii ale CCA, informează biroul de presă al Televiziunii Române.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.