TV Moldova Internaţional îşi retrage emisia prin satelit

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a votat în unanimitate pentru retragerea licenţei de emisie eliberată IPNA Companiei „Teleradio-Moldova” pentru postul cu emisie prin satelit TV Moldova Internaţional, transmite Info-Prim Neo. Prezent la şedinţa CCA, directorul postului public de televiziune Moldova 1, Mircea Surdu, a menţionat că solicitarea a venit odată cu schimbarea platformei postului TV Moldova Internaţional, care nu va mai fi transmis prin satelit, ci doar pe internet. Mircea Surdu a precizat că produsul TV Moldova Internaţional este compus în proporţie de 97% din producţia postului de televiziune Moldova1, ceea ce a dus la necesitatea unei schimbări. Postul a fost lansat în ianuarie 2007 şi a reprezintat la acel moment o modalitate de comunicare cu diaspora moldovenească de peste hotare. În cadrul aceleiaşi şedinţe, din 15 februarie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a avertizat public postul de radio „Ploaia de argint” pentru faptul că nu activează pe mai multe frecvenţe pe care le are.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.